top of page

Yoga tradițională: Cerințe preliminare - Partea a treia

Tehnici de purificare (ṣaṭkarma sau ṣaṭkrya)


Deci ne-am găsit peștera / templul / vârful de munte / copacul sau ne-am construit căbănuța în locul nici prea izolat, nici prea populat, eventual cu ceva păuni dar fără papagali.


și


Am găsit animalul potrivit pentru noi și am așteptat răbdători să moară de moarte bună ca să îi jupuim pielea și să o folosim ca salteluță.

Avem dieta potrivită, compania perfectă (adică mai nimeni – sau cel mult alți yoghini) și suntem conștienți de piedicile de pe cale.

Cel mai important, ne-am găsit maestrul, alt element obligatoriu – aici toate manualele fiind în consens.

“Nebunul care dorește să învețe yoga altfel, fără procesul de inițiere și fără un guru, nu va obține succes nici după miliarde de eoni.” (Haṭha Yoga Pradīpikā)


Ce credeți, trecem la treabă acum? Ei bine, încă nu.

Începând cam cu secolul al 13-lea, în manualele de Hatha Yoga încep să apară enumerări și descrieri succinte ale tehnicilor de purificare corporală.

Acestea sunt probabil elementele cel mai puțin preluate de yoga contemporană și după ce voi descrie câteva dintre ele, probabil veți înțelege și de ce.


Se considera că eliberarea blocajelor și circularea liberă a energiei prin nadis sunt condiționate de o foarte serioasă și destul de complicată purificare prealabilă.


Gheraṇḍa Saṁhitā explică foarte frumos locul tehnicilor de purificare în practică, înainte de a le descrie:

„ Purificarea, puterea, stabilitatea, calmul, suplețea, realizarea și eliberarea sunt cele șapte mijloace de perfecționare a corpului. Tehnicile de curățare aduc purificare, iar postura (āsana) aduce putere; mudrā aduce stabilitatea, iar retragerea simțurilor (pratyāhāra) aduce calmul.
 Din controlul respirației (prāṇāyāma) ia naștere suplețea și din meditație (dhyāna) realizarea sinelui.Prin samādhi va apărea eliberarea însăși."

În Haṭha Yoga Pradīpikā chiar se precizează explicit că este necesar să fie efectuate înainte de a începe practica de pranayama, în unele cazuri (dacă practicantul “are un exces de grăsime sau de mucus”). Același text spune că pentru cei care au umorile bine echilibrate, nu toate tehnicile sunt considerate obligatorii.


Există cel puțin câte o tehnică pentru curățarea interioară a zonelor corpului corespunzând fiecărei chakre.


Pentru Mūlādhāra Chakra, sunt recomandate mai multe tehnici, printre care irigarea colonului, basti.

Haṭha Yoga Pradīpikā: “stând pe vine în apă care ajunge până la nivelul ombilicului cu o trestie inserată în anus, yoginul ar trebui să își contracte anusul”.

Gheraṇḍa Saṁhitā vine cu două secole mai târziu cu o variantă mult mai complicată, bineînțeles secretă, în care, tot stând în apă până la nivelul ombilicului, o parte a intestinului este expulzată prin anus pentru a fi curățată, apoi retrasă înapoi.

Se precizează că această tehnică este dificilă ”chiar și pentru zei”.

Aceasta nu mai este însă o tehnică preliminară ci una extrem de avansată, care nu va fi practicată decât după ce yoghinul poate să își țină respirația timp de 90 de minute.

În zilele noastre, în foarte puține școli de yoga și în clinici ayurvedice, se practică clisme (irigări ale colonului) simple, care se pare că au un efect energetic foarte puternic și susțin excelent practica de asane, pranayama și meditație.


Purificarea Svādhiṣṭhāna Chakra este asociată în unele texte (cum ar fi Haṭha Ratnāvalī de Srinivasa) cu foarte cenzurata și omisa din multe copii și traduceri, Vajroli Mudra, care pare să conste în absorbirea din vaginul femeii a spermei, ulterior ejaculării, împreună cu fluidul feminin. Această capacitate era necesar a fi cultivată îndelung, printre altele prin introducerea unui pai în uretră.

Majoritatea lucrărilor menționează însă Vajroli alături de mudre și bandhe, nu la purificări.


Nauli și Gajakaraṇī purifică Maṇipūra Chakra.

Nauli, vacuumul abdominal, este un exercițiu care presupune mișcarea circulară a mușchilor abdominali. Primul pas în Nauli este Uḍḍīyana bandha, contracția musculaturii abdominale.

Gajakaraṇī constă în înghițirea unei mari cantități de apă sărată și vomitarea acesteia împreună cu tot conținutul stomacului. Tehnica este predată și azi în unele școli de yoga și meditație, sub diverse nume.


Dhauti, curățarea esofagului și a tractului digestiv, conform Haṭha Ratnāvalī ar vizaAnāhata și Viśuddha. Sunt prezentate mai multe dhautis, dintre care una presupunea înghițirea unei bucăți de țesătură lată de 8 cm și lungă de 7 m sau a unei rădăcini de turmeric și apoi retragerea ei, împreună cu mucusul nedorit de pe tractul digestiv.


Dacă doriți să aflați mai multe despre aceste tehnici, vă pot recomanda un articol: https://www.fitsri.com/yoga/what-is-dhauti


Neti, Trāṭaka și Kapālabhāti pentru Ājñā.

Neti presupunea inserarea unei panglici lungă de 24 de cm, îmbibată generos cu ulei într-o nară și extragerea ei pe gură.

Azi în clinici de Ayurveda se practică spălături nazale cu ulei.

Destul de răspândită este în vremea noastră o tehnică neti mult mai simplă, cu multe beneficii, ce constă în spălături cu apă călduță sărată. Există și vase neti speciale pentru aceste irigații nazale, dar practica se poate realiza foarte simplu turnând în palma făcută căuș apă călduță amestecată cu sare, acoperind o nară cu cealaltă mână și trăgând pe cealaltă nară apă din palmă.

Este important să fim foarte curați pe mâini și să sterilizăm soluția salină prin fierbere. Se poate folosi cam o jumătate de linguriță de sare la o cana de apă.


Trāṭaka însemna concentrarea privirii asupra unui obiect mic, până când lacrimile începeau să curgă, iar Kapālabhāti este de fapt o tehnică de respirație: inhalarea și expirația foarte rapide, asemeni foalelor cu care se întețește focul.


Pe lângă acestea, sunt menționate și descrise sumar tehnici de curățare a danturii, limbii și a urechilor.


După cum aminteam la început, din fericire, Haṭha Yoga Pradīpikā ne lasă o portiță de scăpare. Capitolul care descrie tehnicile de purificare se încheie astfel: “Considerând controlul respirației suficient pentru a curăța toate impuritățile, unii profesori nu recomandă alte tehnici de purificare (în afară de pranayama).”


În partea a patra, vom începe să discutăm mai pe larg despre Yamas și Niyamas.


Referințe bibliografice


Roots of Yoga by James Mallinson and Mark Singleton


The Truth of Yoga: A Comprehensive Guide to Yoga's History, Texts, Philosophy, and Practices by Daniel Simpson


19 views0 comments

Recent Posts

See All
Post: Blog2_Post
bottom of page