Search

The Holy Pause - dupa 6 luni



Anul trecut, relativ curand dupa terminarea cursurilor de instructor, am scris articolul https://www.lalayoga.net/post/statio-the-holy-pause-sau-de-ce-o-sa-incep-din-nou-sa-fac-pauzele-de-constientizare-intre-asane

si mi-am propus atunci sa revizitez aceasta promisiune catre mine insami, a pauzei, peste vreo 6 luni.

Intamplator (sau nu), la una din intalnirile trecute, (clasele “altfel” de luni) o colega de practica ne marturiseste, din senin: “vreti sa va spun ce am invatat eu dupa o luna de yoga? Pauza de constientizare.” Si ne povesteste cum a inceput sa aplice in viata de zi cu zi acest “concept” si felul in care o ajuta sa priveasca situatiiile diferit si sa miste altfel decat inainte.

Cred ca a fost una din cele mai mari bucurii din scurta mea experienta de a pratica yoga din perspectiva de instructor; am primit cu asa multa recunostinta aceasta marturisire. O consider raspunsul la articolul de acum 6 luni.

Pentru ca am reintrodus in practica pauzele consistente - si constiente- intre posturi (imi amintesc acum ce plictisitoare mi se pareau demult, cand am inceput sa practic yoga, le apreciam doar daca eram extenuata si doar pentru aspectul de odihna a trupului) si predic la fel de consistent valoarea lor.

“The commitment to stop one thing before beginning another.”

Nu e usor sa invatam sa stam, pentru ca de mici am invatat altceva, si anume sa ne miscam non stop.

Nu stiu daca ati reflectat vreodata de ce facem asta. Eu sunt destul de norocoasa, pentru ca in ce ma priveste a fost o decizie aproape constienta, pe care am pastrat-o in memorie.

Aveam cam 5 ani cand bunica mea materna a murit. Nu eram neaparat atasata de ea, nu locuiam impreuna, dar a fost prima intalnire cu moartea si m-a impactat enorm. Cu atat mai mult cu cat nu aveam nici un reper spiritual iar materialismul nu ma ajuta nicicum sa procesez lipsa de sens a ceea ce se intamplase, in particular, si a existentei, in general. In plus, nu aveam cu cine sa discut framantarile mele - datorita tabu-ului cultural din jurul mortii.

Ati observat ca orice referire sau framantare legata de moarte, e de obicei respinsa cu un “Doamne fereste!, nu mai vorbi despre asa ceva” ? Experienta mea cam asta este.

M-am framantat vreo 2-3-4 ani, am inceput sa caut raspunsurile prin carti sau pe la copiii cu care ma jucam.

Tin minte ca am devenit invidioasa pe cei care aveau cate o bunica religioasa si ca atare priveau subiectul relaxat, pentru ca in lumea lor nu se murea, se mergea la Dumnezeu.

Long story short, la un moment dat m-am prins ca framantarile dispareau cand aveam ceva de facut, si ca apareau dureros, fara nici o posibilitate de rezolutie, cand stateam “degeaba”.

Si am decis ca e bine sa am mereu ceva de facut, strategie care nu clarifica nimic, dimpotriva, dar tinea beleaua sub pres. Au urmat multi ani in care am evitat cat am putut intrebarile existentiale si am alergat cat mai random si cat mai la suprafata.

Faptul ca imi amintesc foarte clar cum am luat aceasta decizie m-a ajutat mult, mai tarziu.

Schimbarea unui mod de operare cultivat vreme de zeci de ani si impartasit de mai toata lumea din jur, nu e insa lucru usor. Nici macar chestionarea lui nu e usoara. Ca sa chestionezi ceva trebuie sa te opresti si uneori nu mai stim.

Aici intervine de obicei viata, ne pune ea pe stop.

Si yoga (sau orice alta practica spirituala).

Deprindem miscarea constienta.

Si oprirea constienta.

A face - dar constient, spre deosebire de facerea destul de aleatorie de zi cu zi.

Apoi a fi.

Atunci cand facem, invatam sa fim atenti la ce facem. Fiecare miscare pana la intrarea in postura necesita toata atentia noastra, apoi mentinerea posturii cere si ea atentie. Mintea nu mai fuge sau fuge in mai mica masura la distragerile obisnuite, care ne coplesesc si ne confuzeaza, uneori chiar ne tortureaza.

Iar in pauza de constientizare, ne reamintim ca suntem.

(E o perspectiva mult simplificata, reflectia poate merge mult mai adanc, Si bineinteles ca nu poti sa faci nimic fara a fi, nu e ca si cum un pic facem si apoi un pic suntem. Incerc sa infatisez cum invatam sa fim atenti la ambele aspecte in timpul practicii de asane.)

La inceput folosim justificari si repere:

  • permitem muschilor sa se relaxeze

  • lasam energia posturii pe care am incheiat-o sa se aseze in corp

  • observam diferentele dintre partea stanga si partea dreapta a corpului, dupa executia posturilor polare

  • percepem pur si simplu efectele posturii in corp, in minte, in energie

  • tranzitionam gratios si constient spre urmatoarea postura

In fine, ceea ce ma mai auziti spunand in momentele dintre posturi.

Si incet incet, devenim din ce in ce mai confortabili cu a sta, cu a fi, incepem sa devenim constienti de si sa ne relaxam in pauza dintre doua posturi, dintre doua actiuni, dintre doua ganduri, dintre doua cuvinte, dintre doua respiratii.

32 views0 comments