top of page

Vrikshasana /Postura copacului



Gheranda Samhita (sec.17)

 

“Plasează talpa piciorului drept la baza coapsei (stângi) și stai în picioare ca un copac. Această postură se numește Vrikshasana (Vṛkṣāsana)”.



Postura copacului este aproape nelipsită la clasele noastre de hatha și este o mare bucurie pentru mine să văd colegii de practică progresând în execuția ei.

Acum câțiva ani am realizat un video cu ceva explicații privind modul de execuție, variații, adaptări,  contraindicații și beneficii ale acestei posturi:

 

Azi ar fi multe de discutat în plus față de ceea ce am spus atunci , așa că încerc să completez aici.

 

Tehnica de execuție – cât de teribil de greșit este să plasăm  talpa pe genunchi?

 

Începem de la corpul fizic, cu un subiect de discuție des întâlnit azi în lumea yoghinilor. Marea majoritate a școlilor contemporane sunt foarte vocale și categorice în acest aspect – ei spun „pune talpa oriunde, dar absolut nu pe laterala genunchiului”.

Fiind încă sub influența prea recentelor cursuri de instructor de yoga,

când am înregistrat video de mai sus am amintit și eu despre cât de îngrozitor de interzis este să sprijinim talpa piciorului ridicat pe laterala  genunchiului piciorului de sprijin.

Între timp privesc un pic mai nuanțat această interdicție. Fără îndoială, orice presiune exercitată pe laterala genunchiului este complet contraindicată. Dar am observat – și în practica mea dar și a cursanților, că atunci când talpa se sprijină ( într-un mod care curge foarte natural de altfel) în zona genunchiului, curbura tălpii îmbrățișează de fapt genunchiul, astfel încât presiunea vine în realitate deasupra și dedesubt.

Ceea ce m-a făcut însă să mă relaxez și mai mult a fost însă observația că yoghinul de piatră din imaginea a doua, care apare în mai toate poveștile despre această postură, ține talpa exact pe genunchi.

Așa că am editat înregistrarea și am scos această interdicție care acum mi se pare mai mult o atenționare.

 

Energetica subtilă a posturii

 

Mai interesant și important însă acum, după ce am povestit destul de mult la clasă, în cursuri și pe blog despre nuanțele energetice care însoțesc practica de yoga, mi se pare de discutat postura din această perspectivă, energetică.

Sub acest aspect, postura copacului vizează în principal Udana Vayu, circuitul pranic ascendent.

Vrikshasana sprijină Ucchāra – care stimulează acest flux ascendent al lui Udana Vayu.

 

 

De obicei termenul de Ucchāra este asociat mai degrabă cu energia subtilă a sunetului din practica intonării  mantrelor– și în acest sens am găsit o definiție foarte bună a lui Ucchāra la Christopher Tompkins (­https://youtu.be/mggvV5KdNn4?si=_I7u1kk-kv37dIMk):

 

Christopher Tompkins : „Ucchāra este ascensiunea lui hamsa, lebăda, pasărea de foc a purificării, care dizolvă toate blocajele din canalul central și dizolvă toate karmele trecute care conduc la contracția conștiinței - care împiedică creșterea noastră spirituală.

Așa cum în fluxul postural (practica de asane) simțim eliberarea energiei blocate, tot așa este la nivelul corpului subtil, simțim eliberarea sau, literalmente, rezonanța sunetului vibrează și rupe aceste granthis sau noduri.”

 

Dar așa cum reiese și din citatul de mai sus, efect similar are practica de asane, iar Vrikshasana excelează aici.

Nu este întâmplător faptul că hamsa este nu doar numele lebedei ci și al uneia din mantrele cele mai importante din yoga, mantra respirației – dar despre aceasta, povestesc altă dată.


 Un alt aspect important al energeticii acestei posturi este conectarea la simbolul copacului.

Am publicat mai demult pe FB traducerea unui fragment din cartea

„Prana and Pranayama” de Swami Niranjanananda Saraswati. Reiau acum doar partea referitoare la simboluri:

 

Există cinci chei care sunt folosite pentru a debloca percepția subtilă și experiența pranei. Aceste chei sunt:

 ​​i) respirația subtilă,

ii) pasajele subtile,

iii) centrii energetici,

iv) sunetul subtil

v) simbolul subtil.

(...)

Simbolul subtil

A cincea cheie a conștientizării pranice este simbolul subtil, care este experimentat prin practicarea concentrării. Simbolul poate fi orice obiect pe care este fixată mintea. Poate fi un simbol abstract, o yantra sau mandala, flacără de lumânare, scenă din natură, soare, lună, stea, nor, munte, lac, floare, scoică sau orice altceva care atrage atenția cuiva. Concentrându-ne asupra simbolului, omul dezvoltă treptat capacitatea de a-l vedea în interior la fel de clar pe cât îl vedem în exterior.


Simbolul arhetipal copacului este unul străvechi și foarte generos în semnificații. Postura vine cu darul conectării intime la acest simbol și îl aduce înăuntru într-un mod foarte direct.


La granița între corpul energetic și corpul mental, foarte important de amintit este drishti / dṛṣṭi, acea ancorare a privirii într-un punct din fața ochilor. Atunci când practicăm posturi de echilibru, amintesc deseori despre Tristhana, triada practicii de yoga posturală: Āsana, Prāṇāyāma, Dṛṣṭi. Chiar dacă Tristhana este asociată azi în principal cu practicile curentului Ashtanga, este foarte relevantă pentru posturile în picioare din hatha.

Dṛṣṭi, așa cum am menționat și în video,  ajută pe de o parte la echilibru și aliniere, dar mai important, este un instrument foarte valoros în cultivarea focusului mental.

Pentru că acolo unde merge privirea, atenția o urmează. Iar acolo unde se îndreaptă atenția, acolo este direcționată și energia noastră.

Controlul privirii în practica de asane devine așadar un instrument excelent pentru Pratyāhāra (retragerea atenției de la obiectele exterioare ale simțurilor) și Dhāraṇā (concentrarea, fixarea minții).

Experiența mea în practica de posturi de echilibru este că prin fixarea privirii, o săgeată de energie pornește din al treilea ochi (Ājñā chakra), care se activează puternic, spre punctul meu de referință și această linie fermă de energie mă ancorează în postură. Oricât aș sublinia puterea cu care acționează Vrikshasana ( și alte posturi de echilibru, cum ar fi Garudasana) asupra capacității noastre de concentrare, mi se pare că spun prea puțin.

 

 

Legenda

Orice asană care se respectă are și o poveste iar postura copacului are una dintre cele mai frumoase povești: povestea coborârii pe pământ a râului Ganga.

De altfel, basorelieful din imaginea a doua (din cele 5 alăturate la începutul articolului) provine chiar de la Templul Mahabalipuram, închinat acestui eveniment sacru din mitologia hindusă.

Cea mai frumoasă redare a acestei legende am ascultat-o la Dr. Murali Venkatrao și vă las aici un link (Murali Venkatrao este el însuși un personaj fascinant și recomand călduros toate poveștile pe care le redă cu mare pricepere):

 

Foarte pe scurt, un tânăr rege a petrecut 1000 de ani în postura copacului în procesul său de purificare. Scopul tânărului rege, pe numele său Bhagīratha,

 era de a „mântui” pe strămoșii săi ce căzuseră sub blestemul unui yoghin pe care îl deranjaseră din meditație acuzându-l că le-a furat calul. Aceasta se întâmpla înainte ca râul Ganga (Gange) să existe pe pământ – iar tânărului rege i se spusese că doar Ganga poate spăla cu apele sale sacre păcatul strămoșilor.

Astăzi, când se vorbește mult despre rezolvarea traumelor transgeneraționale, mi se pare și mai relevantă povestea.

 

Pornind de la această legendă, Krishnamacharya, unul din marii întemeietori ai yoga modern, a numit această postură  Bhagīrathasana.

El spunea: “ Când practici Bhagīrathasana, practică avându-l în minte pe marele Bhagīratha. Adu în practica ta perseverență neobosită și concentrare statornică.”

 

Nepotul lui Krishnamacharya, Kausthub Desikachar ar fi spus despre postura copacului: “este menită să ne motiveze să lucrăm pentru scopurile noastre chiar dacă sunt multe obstacole în cale. Sensul este a face un efort susținut în practica noastră. Ne face puternici, ne întărește voința și aduce beneficii uimitoare”.

 

Pisica din imaginea a treia are și ea o poveste – de fapt mai multe – eu am găsit două și vi le las aici în română, dimpreună cu link spre articolele originale.

 


„Această pisică are un ochi deschis, stă pe un picior și, deși nu pare a fi amenințătoare, pare a fi oarecum precaută. Această sculptură de pisică este cea care mi-a stârnit curiozitatea în ambele ocazii, iar înțelegerea mea este formată din ceea ce am auzit de la ghiduri și am citit în altă parte online.

Dacă observi cu atenție, pisica este abordată într-o manieră servilă de un iepure care își încrucișează mâinile în „namaste”. Ochiul deschis al pisicii se uită la el. Această scenă este o interpretare și o repovestire a unei povești budiste Jataka - povestea lui Dadikarna.

În acea poveste, se spune că odată a existat un iepure de câmp și o pasăre care au dezbătut extensiv asupra unei probleme, fără a fi reușit să o rezolve. Iepurele a propus, „să o vizităm pe Dadikarna” – o pisică ascetică cu reputație de evlavie. Amândoi s-au dus la pisică cu problema lor. Pisica a răspuns: „Sunt bătrân, slab și incapabil să vă aud pe amândoi, ați putea să vă apropiați puțin?”

Imediat ce au făcut-o, pisica le-a apucat și le-a mâncat pe amândouă, pentru că aceasta este natura unei pisici.

La fel ca toate poveștile Jataka, aceasta are o morală - Fiți atenți la profeții falși!

Aici, în relief, vedem câțiva iepuri de câmp și câțiva șoareci – nu tocmai o vrabie, dar artiștii au făcut o treabă minunată de a arăta penultimul moment al poveștii – în care credința devotatului într-un guru fals este încă neîntreruptă.”

Alta versiune:

Pisica și șoarecii sunt situate chiar sub colții unui elefant din apropiere, părându-se că felina stă lângă râul Gange. Aceasta este o referire clară la o poveste spusă în capitolul 160 (Ulukadutagamana Parva) din marea epopee hindusă Mahabharata (circa secolul al IV-lea î.Hr.). Legenda povestește despre o pisică care începe practici ascetice yogine chiar lângă râul sfânt. Animalele considerate în mod normal prada sa, precum păsările și șoarecii, vin să aducă un omagiu felinei, șoarecii rugând chiar pisica yoghină să îi ia sub protecția sa. Pisica promite să-i salveze (probabil prin puterile magice dobândite din austeritățile sale), dar cere doar ca un mic grup dintre ei să vină în fiecare zi pentru a-i muta corpul slab la marginea râului (și probabil înapoi din nou). Aceasta, însă, era doar un șiretlic, deoarece pisica mănâncă șoarecii care vin să-și îndeplinească datoria. Pisica crește din ce în ce mai grasă pe măsură ce populația de șoareci devine din ce în ce mai mică. Rozătoarele realizeaza in sfârșit ce se întâmpla și fug din zonă, abandonând pisica .

 Această poveste este folosită ca o poveste moralistă împotriva comportamentului înșelător (Dutt, 1895, pp. 219-220)

 

Dutt, M. N. (1895). A prose English translation of the Mahabharata: (translated literally from the original Sanskrit text). Calcutta.

 

Eu aș vrea însă ca noi să rămânem cu sensul autentic al posturii, acela de înălțare a spiritului și de cultivare a unei atitudini de „perseverență neobosită și concentrare statornică”.

 

Fotografiile celor 5 basoreliefuri de la început au fost luate la următoarele temple:

Imaginea 1 Templul Srirangam, sec.6-9

Imaginea 2 Templul Mahabalipuram sec.7

Imaginea 3 Templul Mahabalipuram sec.7

Imaginea 4 Templul Menakshi sec 12-13

Imaginea 5 Templul  lui Shri Achyutaraaya Swamy sec.16: Tapasul lui  Bhagirath pentru a aduce pe Ganga pe pământ. 


40 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


Post: Blog2_Post
bottom of page