La inceput a fost cuvantul.
Cuvantul este inca, dar este el mai valabil intr-o limba decat in alta?
Pentru ca nu exista o singura limba, asa cum nu exista o singura expresie a iubirii de Dumnezeu si nu exista o singura cale spre mantuire, spre adevar.
Dumnezeul crestinilor este oare altul decat Allah sau Ishvara, Brahman, etc.?
Sufletul ortodoxului este oare mai mic sau mai mare, are alta culoare decat sufletul yoghinului?
Este mai aproape de Dumnezeu sau de mantuire calugarul crestin decat calugarul buddhist? Mantuirea unuia e fundamental diferita de a altuia?
Cand citesc gandurile misticilor crestini, Tao te Ching si Bhagavadgita, eu una gasesc acelasi adevar, cu egala bucurie.
(Sunt si diferente? Da - dar dupa parerea mea, acestea tin mai mult de capacitatea de a exprima un adevar, decat de continutul experiential al acestuia.)
Convergenta si uniunea au fost calea mea pana acum. Bucuria de a il gasi pe Dumnezeu peste tot unde intru, unde citesc, privesc, ascult sau simt. In tigaia din bucatarie, in cantecul pasarilor, in ora de yoga, in povestile sufi, cugetarile parintilor desertului, koan-ul zen, in meditatie, in rugaciune, in asane, in biserica, in minunata alcatuire a corpului si a cerului. Ma opresc aici, intelegeti voi.
Inteleg si respect indrumarea inteleptilor de a alege si urma o singura cale si mi se pare foarte corecta zicala potrivit careia nu poti ajunge prea departe cu un picior intr-o barca si un picior in alta.
De aceea as indemna pe oricine m-ar intreba, “daca ti-ai gasit barca, stai in ea cu staruinta, incredere si iubire si vezi unde te duce”. Nu as indemna insa si “inchide ochii la toate celelalte feluri in care Dumnezeu iti vorbeste; teme-te, fereste-te, ascunde-te”. Ci “ramai deschis si verifica totul in inima ta”.
Religiile sunt o incercare omeneasca de organizare a unei cai spre mantuire. Ele ofera un indrumar de moralitate, un reper de a naviga prin viata, pentru cei mai putin atrasi de spirit, dar si mai multe cai spre mantuire (samadhi, nirvana) pentru cei care nutresc aceasta nazuinta.
Ca orice este (si) omenesc, insa - si aceasta incercare de a structura si traduce in limbaj si reguli o adanca intelegere a ceva ce este mai presus de expresia noastra umana, are limitari. Si vine si cu bine si cu rau, cu lumina dar si cu intuneric.
De aceea exista si discernamantul. Capacitatea de a vedea adevarul si de a alege.
Frica de yoga a unora, poate multora, din membrii clerului crestin vine din aceeasi frica care a generat inchizitia si cruciadele, precum si dureroasa inca schisma dintre catolicism si ortodoxie (nu stiu cum simt altii, dar pe mine ma doare si cred ca si pe Isus il doare oleaca ca nu suntem in stare macar sa sarbatorim deodata cel mai insemnat moment al anului crestin. Nu mai zic de ororile petrecute din gresita intelegere si aplicare a cuvantului lui.)
Asta inseamna ca biserica e rea? Nu. Inseamna ca pe ici si colo exista imperfectiuni, unele institutionalizate, altele ascunse. Pe care le vad, le inteleg, ma intristeaza - pentru ca am discernamant.
Nu ma prefac ca ele nu exista, dar nici ma concentrez asupra lor. Stau cu ele - nu? Stau cu ceea ce se confirma ca autentic in inima mea.
Este ca si cu prietenii : putem vedea lucrurile diferit si sa ramanem prieteni si ne ingaduim diferentele, chiar si “pacatele“, pana la un punct. Pe care tot discernamantul nostru ni-l va arata.
Merg cu bucurie la liturghie duminica dimineata (virtual, pentru ca sunt departe). Imi spun rugaciunile, tin oleaca de post, pentru ca m-am nascut in spatiul ocrotit de Isus si Maica, am icoanele lor in dormitor si citesc cu mare drag scrieri si invataturi crestine.
Asa cum citesc cu mare bucurie si carti sfinte ale altor culturi, asa cum practic si yoga.
Si invit pe oricine simte inclinatie, sa mi se alature, daca simte, cand simte.
Daca alaturarea produce insa confuzie si contradictie, poate e timpul pentru o pauza de reflectie. Contradictiile si framantarile au rolul lor - ne ajuta sa ne punem intrebari si sa ne exersam “muschiul” discernamantului, sa invatam curajul de a sta cu adevarul inimii noastre, dar o practica spirituala in care intram cu grija ca s-ar putea sa nu fie ok, nu cred ca poate duce prea departe.
Pentru ca yoga este o practica spirituala. Asa cum si ascultarea unei pasari e o practica spirituala si asa cum si spalatul vaselor poate fi o practica spirituala, pentru ca Dumnezeu e peste tot.