Ahimsā Paramo Dharma
Pentru prima parte, click aici
În această continuare a contemplării noastre împreună a conceptului de non violență, vom trece în revistă ceva aplicații practice, instanțieri, nuanțe și chiar excepții.
La ce ne gândim când spunem violență? Poate la războaie, poate la pedeapsa cu moartea. Poate la părinteasca „bătaie ruptă din rai” și alte forme de abuz.
Eu o să vă propun să începem azi prin a zăbovi pentru o vreme asupra violenței tăcute
din farfurie: vom vorbi puțin despre alimentație.
Legat de ahimsā culinară, văd aici cel puțin două aspecte.
Primul este felul în care ne putem face rău nouă înșine printr-o hrană nesănătoasă, prea multă sau prea puțină, pregătită și mâncată într-o atmosferă nesănătoasă.
Și al doilea, violența care însoțește tot procesul de obținere a hranei de natură animală.
Când am început să practic yoga aveam puțin peste 40 de ani și mâncam carne moderat, considerând implicit că este o componentă necesară a alimentației umane. Găseam de mică violent și inacceptabil să ucizi animale dar ignoram elegant și consistent faptul că puiul rotisat pe care îl adoram nu se materializează neapărat în galantar gata decapitat, cu ghearele taiate, jupuit de pene, și culcat în tăvița de plastic, numai bun de pus la frigare.
La lecturile și dezbaterile ce urmau practicii de asane la sala unde mergeam, se ridica însă adesea în discuție această formă de violența pe care o practicam zilnic, și s-a tot ridicat până în momentul în care nu am mai putut să o ignor.
După 12 ani de contemplare și practică, mărturisesc că este încă un subiect deschis pentru mine.
(Pot însă să împărtășesc cu voi, într-o paranteză, cam pe unde sunt.
În acest moment, sunt de acord că alimentația vegană este cea mai pură sub aspectul practicii non-violenței, dar deși alimentația mea este majoritar vegană, nu sunt pregătită încă să renunț complet la lactate și ouă. Încerc să le procur din surse cât mai etice, cum ar fi lapte de vacă ce paște liber, ouă de fermă sau cel puțin de la găini crescute la sol, și să nu mănânc prea des. În plus, (sau în minus) de câțiva ani am reintrodus – moderat și cu atenție, peștele în alimentația mea, cu o preferință majoră pentru cel de captură, în ideea ca măcar să nu încurajez și susțin crescătoriile.
Cât despre carne, când mi-e foame și poftă mai gust, rarissim, prin vizite. Uneori îmi pică prost, alteori nu mă deranjează nicicum.
Câteva din concluziile mele de până acum referitoare la acest topic, repet – încă deschis pentru mine:
- Nu este așa de greu cum pare, dar necesită oarecare disciplină, planificare, timp
- E înțelept să începi la scară mai mică, cu restricții mai mici
- E ok să alegi pentru tine, nu e ok să impui și altora – direct sau indirect, prin forțare sau culpabilizare. În familie gătesc uneori cu carne, pentru cei dragi, și o fac cu plăcere. Pe de altă parte propriul exemplu văd că încet încet se reflectă în alegerile și preferințele celor apropiați.
- Auto-forțarea, însoțită de auto-învinovățire, nu e necesară și nici utilă. Practicile vor conduce încet atât spre clarificarea conceptelor teoretice cât și spre modificarea cumva „de la sine” atât a dietei și conduitei, cât și contextului de viață. Ritmurile și timpii de schimbare diferă, de obicei proporțional cu intenția, străduința și consecvența în practică.
- E utilă oarecare atenție la modul în care practici. Nu mi se pare necesar să practic în tăcere absolută, deoarece cred în puterea exemplului și cred că e util ca oamenii să fie invitați la contemplarea acestei realități care stă în spatele raftului cu fripturi de la supermarket. Dar dacă transformăm aceasta în altă formă de violență, asupra celor din jur care nu sunt pregătiți, nu cred că este dharma și nu cred că aduce vreun serviciu practicii ahimsā. O veche prietenă se întreba la un moment dat „mai este asta non violență când mă duc la mama la țară și ea a pregătit cu tot dragul pentru mine cele mai bune bucate și eu o întristez, refuzând pentru că nu sunt conforme cu noua mea ideologie?” Cred că acesta este și motivul pentru care pustnicii creștini din deșertul egiptean aveau o rutină strictă în chilia proprie și alta mai blândă și mai atentă la a nu răni senzitivitățile, când călătoreau sau primeau oaspeți.
- E nevoie de atenție și în ce privește asigurarea unui echilibru nutrițional, altfel ne putem trezi cu inima împăcată dar cu anemii și altele asemănătoare. Aici avem de aplicat tot ahimsā, orientată spre noi înșine.
- O formă de violență săvârșim și atunci când tăiem o salată din grădină deci lucrurile sunt mai subtile.)
Revenind la scripturi, deși majoritatea textelor yoghine mai recente susțin o dietă foarte sumară și vegetariană, textele mai vechi aveau o perspectivă nuanțată. Conform Manusmṛiti, prima constituție hindusă, scrisă probabil cândva în urmă cu 2500-3000 de ani:
„Nu există nicio vină în a mânca carne, în a bea băuturi alcoolice sau în a face sex; aceasta este activitatea naturală a creaturilor. Abținerea de la o astfel de activitate aduce însă mari recompense.”
(Am preluat acest citat din Manusmṛiti din cartea The Truth of Yoga)
Foarte interesantă sub acest aspect mi se pare structurarea socială Varṇashrama Dharma în tradiția Vedică, precum și așteptările diferite în funcție de rolul jucat în societate. Conform aceluiași text (Manusmṛiti, preluat de această dată în prefața cărții Yoga Yajnavalkya tradusă de A.G. Mohan), ierarhia era următoarea:
· Brahminii – învățați, preoți, profesori. Aceștia erau asimilați cu capul corpului divin.
· Kshatriyas – conducători, războinici și administratori. Erau văzuți ca umerii și brațele.
· Vaishyas – agricultori și comercianți, sau coapsele corpului divin.
· Shudras – muncitori, meseriași și servitori – tălpile picioarelor.
Această diviziune funcțională avea la origine înclinațiile personale - conform sistemului de guna (vă mai amintiți cele 3 tendințe: sattva, rajas și tamas) dar și karma, conform căreia o persoană venea pe lume în clasa potrivită cu faptele din alte vieți și cu nivelul de evoluție. Trecerea de la o ocupație la alta era posibilă, dacă natura individuală, aspirațiile și caracterul o susțineau. Conform Karma Yoga însă, tranzițiile de acest fel nu erau prea dese și nici măcar dezirabile, deoarece fericirea nu depinde de natura activității ci de bucuria cu care ne purtăm îndatoririle, oricare ar fi acestea.
Eliberarea spirituală era considerată dezideratul comun al tuturor straturilor sociale, iar cei care o atingeau erau respectați în egală măsură. Poetul Kabir a fost un umil țesător, dar starea de realizare pe care a atins-o nu este considerată nicicum inferioară eliberării unui Brahmin.
(Legat de același topic al alimentației „pure”, dar și de tema noastră mai largă, non violența, una din poveștile mele preferate din Mahābhārata este Vyadha Gita sau Cântecul Măcelarului, în care un măcelar ajunge îndrumătorul spiritual al unui sannyasin. Poate o să o povestim după o clasă de yoga.)
Era însă acceptat că acțiunile pot fi diferite în aceste ierarhii diferite. Brahminii se presupunea că vor îndeplini practici și ritualuri spirituale, studiu, meditație și nu vor consuma carne sau alcool. Dar regulile devin din ce în ce mai permisive pe măsură ce coborâm pe scala ierarhică. Astfel, războinicii și conducătorii puteau să mănânce carne, pentru a avea puterea necesară în luptă, și să bea vin ca anestezic al rănilor.
Bineînțeles, războinicilor le era permisă și lupta. În acest context, deja consumul de carne vine cumva secundar uciderii directe a adversarilor.
Poate a venit momentul să amintim principiul drag lui Mahātmā Gandhi, care a făcut din ahimsā crezul său și un mod de viață: „Ahimsā Paramo Dharma”.
Aceasta s-ar traduce ca „Non violența, cea dintâi dharma” sau „cea mai înaltă dintre virtuți” și este o frază care apare destul de des în textele sacre.
Doar că fraza nu apare de regulă de una singură, așa cum este citată de obicei, ci urmată de „Himsa dharma tadaivacha”. Împreună s-ar traduce cam așa:
„Non violența este cea dintâi dharma, dar la fel este și violența îndreptățită.”
Este de înțeles motivul pentru care prima jumătate e enunțului este mult mai des citată și predată decât a doua, deoarece mare poate fi tentația să ne justificăm abaterile sub acoperișul îndreptățirii. Dacă amintim doar măcelurile înfăptuite în numele cruciadelor, e suficient ca să înțelegem.
Am citit mult și am ascultat multe prelegeri pe tema ahimsā, ale unor maeștri spirituali pentru care am mare iubire și admirație, provenind în special din școli diferite buddhiste: Adyashanti, Pema Chödrön, Thich Nhat Hanh. Eram destul de confuză și nesigură în încercările mele de a aduce non violența în acțiunile mele și mărturisesc că am primit cu ușurare perspectiva că ahimsā nu anulează bunul simț și discernământul și că acțiunea corectă este de ales atunci când se cere. Exemplul cel mai des întâlnit este : „În timpul celui de-al doilea război mondial ești înarmat, singur în cameră cu Hitler. Cum practici ahimsā?”
Oarecum în jurul acestei întrebări este construit suportul narativ din BhagavadGita. Tânărul prinț războinic Arjuna este cuprins de deznădejde înainte de o bătălie în care inamicii erau rude și învățători dragi, înclinat să abandoneze armele și lupta. El cere sfatul conducătorului carului său de luptă, în care era întrupat însuși zeul Kṛṣṇa, iar răspunsul primit este unul din cele mai puternice manuale de yoga care s-au scris vreodată, sub forma unui poem de mare frumusețe.
„Nu prin abținerea de la fapte ajunge omul în nefăptuire și nici prin renunțare la lume nu se capătă desăvârșirea spirituală”
(...)
„Săvârșește faptele prescrise! Fapta este mai bună decât nefâptuirea; n-ai reuși nici să-ți păstrezi trupul lipsindu-te de faptă.”
Făptuim, așadar. Dar ceea ce contează de cele mai multe ori este CUM, care este atitudinea interioară asociată faptei.
Ceea ce mi se pare esențial este cât de conștienți suntem de ceea ce facem, de ce și mai ales, cum. Așa cum bine ilustrează și imaginea de la început, reprezentând circuitul oarecum inerent al vieții și al morții în cadrul lanțului trofic, e greu de imaginat o existență complet detașată de non violență. Cel puțin o existență non ascetică. Am mare admirație pentru cei care aleg să trăiască izolați de structuri și rețele, care își cultivă propria hrană și își obțin energia independent, dar înțeleg că această alegere nu este pentru toată lumea.
Realitatea pentru majoritatea dintre noi, este că trăim în societăți care funcționează după alte reguli și alte principii decât cele yoghine, creștine, buddhiste. Susținem direct, prin taxele pe care le plătim, și funcționăm, fie că ne place fie că nu, sisteme corupte, care se bazează pe instrumente de violență: armate al căror scop nu mai este demult doar apărarea legitimă, sisteme de represiune și sisteme de control.
Cee ce face cu adevărat diferența este conștientizarea realității.
Și atunci când mănănci o friptură și atunci când aperi un copil sau oprești un furt. Nivelul de conștientizare poate aduce o mare diferență. Diferența între a alege să treci cu vederea partea neplăcută și a privi lucrurile în față.
Aleg conștient să mănânc o bucată de carne știind și neîncercând să trec cu vederea faptul că e o bucată dintr-un animal care a fost viu, probabil a fost crescut în condiții mizere, apoi a fost ucis și tăiat pentru mine.
Aleg conștient să opresc prin violență, dacă nu există altă cale, un alt act de violență, dar mă limitez la strictul necesar și o fac conectat la compasiune și înțelegere inclusiv pentru agresor.
Prin conștientizare continuă, tendințele se schimbă și odată cu ele, gândurile, cuvintele și acțiunile.
O altă temă legată de subiectul nostru și care apare adesea în discuțiile sau prelegerile despre ahmisā este activismul în numele non violenței. Avem activism pentru drepturile animalelor, ale copiilor nenăscuți, activism pentru categorii defavorizate sau pentru salvarea planetei etc. Conform enunțului „Himsa dharma tadaivacha”, violența în apărarea unui principiu înalt ar putea fi îndreptățită. Răspunsurile celor înțelepți cu care am rezonat cel mai bine sugerau din nou importanța atitudinii interioare. Care este beneficiul real de a lupta cu atitudine interioară violentă pentru non-violență? Raportându-ne la „inamici” cu ură și dorință de distrugere?
Legat tot de imaginea de la începutul articolului, mi se pare foarte interesant cuplul princiar de îndrăgostiți reprezentat printre scenele de vânătoare și care ne propune altă temă de reflecție: modul în care chiar și iubirea, îndrăznesc eu să spun aici, oarbă, poate genera violență și nu numai. Și nu doar iubirea romantică, ci chiar și iubirea pentru copiii noștri.
Ultimul aspect pe care îl aduc aici privește formele subtile de violență care se pot ascunde chiar sub intenția cea mai autentică de non violență. Îmi vine acum în minte o întâmplare povestită de Osho despre Mahatma Gandhi, care și-a dedicat întreaga viață servirii non violenței. Se pare că în ashramul lui Gandhi ceaiul era interzis, iar unii discipoli ar fi băut totuși ceai în ascuns. Gandhi ar fi fost atât de rănit să afle aceasta, încât ar fi intrat în greva foamei pentru câteva zile. Aparent, aceasta e o formă non violentă de răspuns, dar la o privire mai atentă, îmi închipui că pentru cei în cauză, bieții băutori de ceai în ascuns, consecințele faptei lor au fost mult mai impactante.
Nu am studiat foarte amănunțit biografia lui Gandhi, pentru imaginea căruia care am de altfel prețuire și chiar simpatie, dar dacă e să cred povestirile lui Osho, e posibil să nu îi fi reușit întotdeauna foarte bine aplicarea conceptelor în care credea, mai ales în familie și în cercul apropiat. Dar aici nu e vorba despre Gandhi și nici despre Osho, ci doar despre a aduce în lumină un mecanism de operare asupra căruia poate fi util să ne oprim și să îl observăm.
Am înșirat mai sus câteva posibile teme de contemplare.
Fără a fi epuizat subiectul (de fapt ar mai fi material și pentru o parte a treia), închei cu îndemnul pe care de altfel îl transmit la fiecare clasă de yoga, ca, dacă simțiți să aduceți acest principiu al ahmisā în viața voastră, să aveți răbdare și îngăduință cu voi înșivă și să nu forțați nimic.
Schimbările profunde necesită timp și mai ales, sedimentarea unui nou nivel de înțelegere. Cu bunăvoință și mai ales, cu susținerea practicilor de yoga, interiorul se va schimba și din schimbările profunde interioare vor apărea și manifestările exterioare mai aliniate cu valorile noastre. Inclusiv preferințele culinare am observat se modifică în mod natural.
Care este modul potrivit de a practica?
O să răspund cu un citat din comentariul lui Gheorghe Jurj la Yoga Sutra:
„Fără grabă, dar cu râvnă fierbinte, neforțând mersul firesc al lucrurilor, dar mereu stăpân pe sine, practicând dar neașteptând fructul practicii, ascultând cu atenție și supunere îndemnul maestrului interior sau – cel mai bine – al celui întâlnit prin puterea destinului, făcând din fiecare moment al vieții un prilej de practică și din fiecare moment al practicii o bucurie a vieții.”
Vom ști că s-a schimbat ceva atunci când vom sesiza din ce în ce mai multă pace și din ce în ce mai puțină agresivitate în jurul nostru, deoarece lumea interioară, gândurile noastre se reflectă adesea în contextul de viață. Așa cum ne spune Patanjali în sutra 2.35
„prin statornicie în non-violență se ajunge la încetarea dușmăniei în preajma sa”.
Până la partea a treia, aștept gândurile voastre despre violență și non violență.
Surse și referințe
Bhagavad-Gita în traducerea lui Sergiu Al-George
Yoga Sutra de Patanjali, traducerea lui Constantin Făgețan, comentată de Gheorghe Jurj
The Truth of Yoga: A Comprehensive Guide to Yoga's History, Texts, Philosophy, and Practices by Daniel Simpson
Yoga Yajnavalkya translated by A.G. Mohan with Ganesh Mohan
În ceea ce privește fraza:
Ahimsa paramo dharma,
Himsa dharma tadaivacha
(Non-violence is the greatest dharma, so too is all righteous violence.)
mai complet este regăsită astfel:
"AhinsaayaH paro dharmo naastyhinsaa param sukham |
vidhinaa yaa bhaveddhinsaa tvahinsaiv prakirtitaa"
- Ishvara Gita Capitolul 11:Versul 5
"Nu există virtute mai înaltă decât non-violența și nimic nu aduce mai multă alinare decât ea. Violența, săvârșită conform legilor din scripturi (ca ultim resort pentru a răspunde la injustiții extreme, și nu pentru ego-ul personal sau pentru a perpetua nedreptatea) - este de asemenea considerată ca non-violență."
/There is no other virtue better than Non-Violence, nor is there any other comfort better than the same. The Violence, which is performed as per the provisions of the Scripture(as last resort for dealing with extreme injustice, and not for own personal ego or perpetrating injustice) - is also considered as Non-Violence.
Prima imagine:
Violența (Himsa) – guașă pe hărtie, sec. 17, Gujarat
Înfâțișează animale de pradă și victimele lor, o scenă de vânătoare și un cuplu îndrăgostit
A doua imagine: Ilustrație de manuscris (Mahabharata - BhagavadGita), probabil din sec.18 reprezentând bătălia de la Kurukshetra, între clanurile Kaurava și Pandava, bătălie care a fost precedată de dialogul dintre Arjuna și zeul Kṛṣṇa
A treia imagine: Todi ragini - Ilustrație dintr-un album de miniaturi indiene și de caligrafie persană, compilat în sec.19. Picturile din acest album datează începând cu anul 1796. Albumul face parte din colecția Illuminated Manuscripts aWalters Art Museum din Baltimore, Maryland. Aceste miniaturi reprezintă vizualizarea unei raga (melodii). Albumul conține un mix de ragas (moduri muzicale masculine) și ragini (moduri muzicale feminine).
Sursa: https://www.flickr.com/photos/medmss/5842257789