Search

Yoga tradițională: Cerințe preliminare - Prima parte

Updated: Dec 19, 2021

Despre obstacole în calea practicii și comportamente benefice

Fiecare dintre participanții la orele LalaYoga primește un email cu cele necesare a fi avute în vedere înainte să începem să practicăm împreună. Cam o pagină de text, nimic prea complicat, în linii mari despre cum să evităm accidentările și neplăcerile și ce să avem la îndemână.

Am scris chiar și un mic articol despre căteva elemente foarte concrete util a fi știute înainte de prima întâlnire cu yoga https://www.lalayoga.net/post/de-ce-avem-nevoie-ca-să-practicăm-yoga


A venit momentul (mărturisesc, mult asteptat de mine) să scriu câte ceva și despre cerințele preliminare menționate în literatura clasică de yoga. Pentru că foarte multe tratate vechi de yoga conțin liste interesante de aspecte de avut în vedere și de practici care ar trebui urmate de viitorul yoghin, eventual înainte de a începe practica de posturi, respirație si meditație.

Despre viziunea lui Patanjali (probabil cea mai cunoscută azi in vest) privind componentele practicii tradiționale de yoga, am scris pe scurt in


https://www.lalayoga.net/post/despre-yoga-și-cele-8-ramuri-ale-sale

https://www.lalayoga.net/post/despre-yoga-și-cele-8-ramuri-ale-sale-partea-a-doua


Vedem acolo că practica de yoga din trecut era ceva mai complexă decât ceea ce se înțelege azi prin yoga în mod obișnuit. Dacă azi accentul cade pe componenta corporală, cu ceva elemente de relaxare și echilibrare mentală, în yoga antică cele mai importante erau practicile meditative.

Dar nici practica de asane, nici pranayama și nici samyama (practicile meditative) nu începeau fără o pregătire prealabilă polivalentă, care adresa mai multe paliere și care se întindea probabil pe o perioadă destul de lungă.


Sunteți curioși să aflați cam care ar fi fost așteptările de la voi dacă ați fi dorit să începeți să practicați yoga în India, în urmă cu 1500-2000 de ani sau chiar și mult mai recent, să zicem în secolele 17-18 e.n.?


Majoritatea textelor vechi de yoga dedică spațiu important acestor condiții preliminarii, acestea vizând de la reguli de conduită destul de restrictive pănă la indicații pentru alegerea locului potrivit pentru practică sau descrierea unor tehnici foarte precise de purificare a corpului fizic.


Înainte de a începe o să adaug că, deși toate textele prezintă o serie de “prerequisites” pentru practica yoghină, acestea nu sunt întotdeauna aceleași, existând multe elemente comune dar și variații mai mici sau mai mari, probabil în funcție de preferințele, experiența și scara de valori a autorului. Și gradul de detaliere variază mult: astfel, am observat că lucrările care pun accent pe latura spirituală tind să simplifice și să sintetizeze, iar cele mai orientate pe tehnici corporale oferă amănunte destul de concrete, până la liste întregi de condimente recomandate sau contraindicate.


Să frunzărim împreună câteva dintre acestea.


Primele cerințele preliminarii menționate de tratatele vechi sunt de regulă evitarea obstacolelor (kleśas) și cultivarea comportamentelor benefice pentru practică; unele dintre acestea au foarte mult sens și astăzi, altele pot provoca cel puțin ridicarea unei sprâncene, fiind mai puțin actuale.


YogaSutra lui Patanjali, de exemplu, în sutra 2.3, consideră, în stilul briliant, foarte succint, specific, următoarele obstacole: ignoranța, egoismul, atracția față de plăcere, respingerea (a ceea ce este neplăcut) și atașamentul execesiv față de viață.

În sutra următoare, ignoranța este arătată ca fiind la originea tuturor celorlalte kleśas.


Dattātreyayogaśāstra, un text probabil de secol 13, este mult mai specifică. Menționează lenea ca obstacol principal, apoi asocierea cu persoane lipsite de onestitate, dar și magia, alchimia, căutarea de comori, consumul de sare, muștar, alimente acre, fierbinți sau uscate. Mâncarea în exces este de evitat, ca și sexulcu o femeie ?!?! și utilizarea focului. Suntem sfătuiți și să ne ferim de cei care se numesc yoghini fără a avea suportul solid al practicii.


Abținerea de la sex și/sau de la utilizarea focului sunt amintite în mai multe texte, cum ar fi, dar nu numai, Bhaghavad Gita (care menționează legământul castității), Gheraṇḍa Saṁhitā (sec. 17) și Amṛtasiddhi (probabil sec.11), unde se notează că și prea multe călătorii ar fi un obstacol.


Shiva Saṁhitā (o lucrare foarte frumoasă, plasată nesigur undeva între anii 1300-1700) indică o dietă strictă și mai ales, o bună companie, evitând vorbăria în exces. De asemenea, limitarea pe cât posibil a contactului cu prea mulți oameni, iar atunci când acesta este necesar, recomandă evitarea creării de atașamente.


Bhagavad-Gīta (de asemenea incert plasată istoric; dar mulți cercetători sunt de acord că datează undeva între secolele al cincilea și al doilea î.e.n) are o abordare care îmi place tare mult, amintind de calea de mijloc a lui Buddha:

“6.16 Yoga nu este pentru cel care mănâncă prea mult, nici pentru cel care nu mămâncă deloc, nici pentru cel care doarme prea mult, nici pentru cel mereu treaz.

6.17 Yoga care distruge suferința este pentru cel cumpănit în hrană și distracții, cumpănit în gesturi și fapte, cumpănit în somn și veghe.”


Dar Bhagavad-Gīta, chiar dacă este cea mai celebră, nu este singura parte din Mahābhārata, marea epopee a vechii Indii, unde sunt date instrucțiuni preparatorii pentru yoga. Găsim astfel și în cartea a 12-a enumerări ale obstacolelor, chiar în două forme: „poftă, mânie, lăcomie, frică și somn” sau „pasiune, amăgire, afecțiune, poftă și mânie”.

De asemenea se precizează că yoghinul ar trebui să se abțină de la multe, trăind din cereale măcinate grosier, legume, fructe și rădăcini și ținând post pentru o lună întreagă.

Pe măsură ce avansăm în timp vreo două mii de ani, din fericire, restricțiile se îmblânzesc: vom vedea imediat că Gheraṇḍa Saṁhitā din secolul 17 este mult mai permisivă în zona alimentelor.

Iar în zilele noastre, postul este cerut, convenabil, doar cu câteva ore înainte de practică .


Dar să mai spicuim puțin din cartea a 12 a Mahābhāratei, care recomandă „solitudinea, meditația, penitența, reținerea de sine, iertarea, bunăvoința, abstinența în ceea ce privește hrana, retragerea de la atașamentele lumești, evitarea vorbăriei și liniștea” (12.189.9-10).


Mai departe, în capitolul 12.232, practicanții sunt invitați să cultive bunătate, îngăduință, pace, caritate, sinceritate, modestie, onestitate, răbdare, curățenie, reținere senzorială și puritatea dietei. (Vom reveni asupra aspectelor care țin de conduită când vom vorbi despre Yama și Niyama.)


Haṭha Yoga Pradīpikā recomandă entuziasmul, îndrăzneala, răbdarea, hotărârea, înțelegerea realității și , din nou, renunțarea la contactul cu oamenii.


Capitolul din Gheraṇḍa Saṁhitā dedicat obstacolelor și elementelor ajutătoare este unul din cele mai detaliate. De exemplu, ni se indică să nu facem baie dimineața devreme și să nu ne începem practica iarna, vara sau în sezonul ploilor. Există acolo, printre altele, liste lungi de alimente benefice sau dimpotrivă, contraindicate. Multe din acestea sunt foarte exotice și nu fac parte din alimentația europeană, deci nu sunt neapărat relevante.

Pe lista produselor permise se găsesc alimente care azi nu sunt considerate prea dietetice – făina de grâu (care probabil nu era foarte rafinată și nici consumată în exces în acele vremuri), untul, untul clarifiat, zahărul de trestie și alte feluri de zahăr.

Listele sunt foarte lungi și cum spuneam, exotice, așa că o să citez aici doar un mic fragment foarte frumos, cu caracter mai general:


“O dietă echilibrată se spune că este cea care constă în mâncare pură, dulce, onctuoasă, lasă stomacul pe jumătate gol și este mâncată cu iubire pentru Dumnezeu.”


Nici în ceea ce privește practicile alimentare nu există un consens absolut. De exemplu Gheraṇḍa Saṁhitā recomandă vinetele ca benefice, alte texte yoghine sau ayurvedice le consideră nepotrivite (fiind considerate tamas).

În ceea ce privește ceapa și usturoiul însă, toată lumea bună yoghină (și buddhistă) e de acord că ar trebui evitate cu orice preț, spre marea mea întristare, deoarece mie îmi cam plac ambele. A nu se înțelege că le-am eliminat din alimentație, dar încerc să le consum cu atenție și moderație.

O să vorbim altă dată mai pe larg despre ce scriu tratatele și poate despre ce văd eu important în yoga cuisine.

O să mai amintesc aici un aspect interesant: unele texte (de exemplu Shiva Saṁhitā) consideră restricțiile dietare necesare doar până când practica este completă.

Mahābhārata, în cartea a 13-a, capitolul 130 ne spune că aceasta este posibil să se întâmple cam în 12 ani.

Am întâlnit acest concept și în biografia marelui yoghin tibetan, Milarepa.


De ce sunt importante aceste precondiții?


Mahābhārata (12.190.9) ne spune că nu ne putem aștepta decât la cele mai proaste rezultate dacă doar recităm ceea ce învățăm fără a avea o bună înțelegere, având sufletul impur și apucându-ne de treabă cu mintea instabilă, ori lipsindu-ne credința, agățându-ne de atașamente ori plini de mândrie.



În timp ce cultivarea virtuților și îndeplinirea cerințelor preliminare „sporesc energia, distrug păcatele”, asigurând înțelegerea prin „comportarea egală față de toate creaturile și trăind în mulțumire cu ceea ce se dobândește ușor și fără efort”. (12.232.11)


Orice practică spirituală vine cu setul ei mai general sau mai specific de obstacole. Pe de o parte, de îndată ce intrăm pe o cale spirituală, oricare ar fi ea, primim susținere incredibil de puternică din partea Universului, pe de alta, tot ceea ce se cere adresat și rezolvat – situații de viață, înțelegeri greșite, obiceiuri sau credințe pe care Realitatea și Adevărul nu le susține – are tendința să iasă la iveală cu o intensitate mult mai mare decât înainte.

Nealinierile de orice fel între ceea ce trăim și valorile spre care aspirăm ies dintr-o dată în evidență în cel mai abrupt și adesea dureros mod cu putință.

Aceste reguli ale înțelepților nu sunt menite să ne descurajeze și nici să ne pună jos, ci vin dintr-o mare compasiune.

Suntem avertizați foarte serios, chiar dacă indirect, chiar de la început, cu privire la pericolul real ce constă în tendința de a utiliza practica și înțelegerile spirituale ca pe un refugiu, ca pe un mod de a ocoli realitatea.

Foarte curând după ce începem, mai ales să medităm, descoperim adesea un spațiu de siguranță și confort unde toate problemele de viață dispar sau se diluează, devin neimportante.

Dar atunci când deschidem ochii și ne întoarcem la viața noastră de zi cu zi, arareori păstrăm intactă această stare, mai ales dacă funcționăm în această dualitate: viața noastră așa cum era ea până acum, față de realitatea foarte pură, uitată, pe care o aveam mereu în suflet și pe care practica ne-o reamintește.

Diferența dintre cele două paliere existențiale – viața noastră lumească (de care cumva, continuăm să ne agățăm) și țelul spre care tindem, provoacă suferință dar și distragere, întârziere. Acuma, cum spunea o prietenă dragă, “Universul nu se grăbește”. Ne așteaptă să ne aliniem rățuștele, în această formă în care suntem azi. Sau nu.

Dar e bine că ni se spune de la început cam ce avem de făcut – și anume să ne măturăm și să ne punem casa și viața în ordine, ca atunci când deschidem ochii din meditație, să nu ne cadă în cap.


Un alt motiv pentru care aceste învățăminte ar trebui luate foarte în serios, sunt schimbările care se petrec urmare a practicii susținute. Yoga Sutra lui Patanjali are un întreg capitol, din 4, dedicat siddhi-urilor, puterilor extraordinare care apar ca urmare a practicii. Dacă cineva începe cu mult elan practica, fără o introspecție serioasă prealabilă și buna cunoaștere a propriilor tendințe și avansează foarte mult – se poate trezi într-o bună zi cu un set de abilități pe care sistemul de valori incomplet evoluat, nu le poate susține, ducând la multă suferință pentru persoana respectivă dar și pentru cei din jur.


Este necesar să bifăm toată lista de “prerequisites” înainte să începem practica de asane și pranayama?


Nu este foarte limpede cât de strict este modul etapizat de abordare a practicilor preparatorii și cât este obligatoriu să elimini toate obstacolele de pe cale înainte să te apuci de “treaba propriu-zisă”. În Gheraṇḍa Saṁhitā și Haṭha Yoga Pradīpikā există indicații clare în sensul unei abordări gradate și de a nu începe anumite practici înainte de niște elemente pregătitoare. Pe de altă parte, pentru unele tehnici considerate ca preliminare, se precizează că sunt necesare aptitudini speciale din zone ale practicii care ar fi plasate cronologic ulterior. După cum se va vedea în partea a 3-a a articolului, dedicată tehnicilor de curățare, pentru o tehnică de purificare din categoria de etape preliminare, se cere ca yoghinul să fie capabil de a își ține respirația timp de 90 de minute - ceea ce presupune un nivel foarte avansat în tehnica de pranayama.

Majoritatea textelor enumeră doar stadiile preparatorii și pe cele mai tehnice într-o anume ordine, fără să pună condiții pentru a trece de la unul la altul.

Din practică și experiență, înțelegând și diferențele de context între vremurile de acum și de atunci și chiar și spațiile geografice și culturale, eu văd lucrurile destul de nuanțat.

Și anume, nu văd nici un beneficiu în a impune practicantului contemporan reguli extreme, incompatibile cu momentul sau condițiile traiului actual.

Așa cum nu văd nici un avantaj în a aștepta ani de zile până când avem toate rațele frumos aliniate într-un rând, cum zice englezul când are viața în bună ordine, și abia apoi să începem treaba.

O anume atenție la obstacole, precum și o intenție clară și aplecare spre cultivarea virtuților recomandate de yoghinii antici mi se pare însă mai mult decât binevenită, mai ales dacă suntem înclinați spre o abordare a practicii de yoga mai aproape de tradiție.

Un alt argument foarte important pentru a nu aștepta neapărat perfecțiunea în atitudine, este că practicile de asana, pranayama și meditație sunt chiar cele care ne ajută cel mai mult să vedem obstacolele, să curățăm calea și să consolidăm calitățile.

Aș mai adăuga aici că nu mă aștept ca cineva să urmeze în zilele noastre toate indicațiile descrise mai sus.

Dacă ar fi o condiție foarte strictă, probabil că nu numai că nu ar veni aproape nimeni la yoga, dar nici prea mulți profesori nu ar exista. Cred că putem să ne bazăm pe intuiție și bun simț pentru a discerne ce este cu adevărat important și ce așteptări sunt rezonabile în zilele noastre.






Referințe bibliografice


Roots of Yoga by James Mallinson and Mark Singleton


The Truth of Yoga: A Comprehensive Guide to Yoga's History, Texts, Philosophy, and Practices by Daniel Simpson


Yoga, the Indian Tradition - edited by Ian Whicher and David Carpenter: Chapter 1 YOGA IN THE MAHÅBHÅRATA by John Brockington


Yoga Sutra de Patanjali Traducere din limba sanskrită de Constantin Făgețan, Comentariu de Gheorghe Jurj


Bhagavad-Gīta Traducere din limba sanskrită, comentariu și note explicative de Sergiu Al-George


The Gheranda Samhita by James Mallinson


The Shiva Samhita by James Mallinson


Imaginea de la început este o miniatură (copyright free) din cartea persană Arta războiului (Razmnāma de la Birla), datată în anul 1605 și reprezintă recitarea epopeii Mahabharata într-un grup de înțelepți

25 views0 comments

Recent Posts

See All